Cheamă cutiuțele cu cafea de specialitate

Descoperă Aroma Noastră

Misiunea Cafenelei Noastre și Angajamentul Față de Cafeaua de Calitate

La Cofeels transformăm dizabilitatea în abilitate. Aici este unicul loc din Cluj-Napoca cu 4 din 6 angajați persoane cu dizabilități, iar fiecare comandă plasată, contribuie la misiunea noastră! 

 

Avem un plan măreț, iar tu poți fi parte din el. Până în 2030 vrem să transformăm această locație într-o franciză socială care să angajeze sute de persoane cu dizabilități!  

500g la 115 lei

🚚 transport inclus

Preț redus
230 lei 1kg 199 lei

🚚 transport inclus

Recenzii Cofeels


Ce spun clienții despre noi

Recenziile minunate ale oamenilor ne-au dat aripi să mergem pe acest drum, deși nu a fost ușor nici pentru noi, dar nu am abandonat și am mers înainte fără sa ne uităm la orele de lucru sau la efortul depus. Tot ce vom face și am făcut este datorită vouă!

Cafeaua de specialitate din cele două cutiuțe este boabe, dar ți-o putem măcina.

Calitate Fără Compromis

Îți garantăm calitatea

Cafeaua noastră de specialitate este prăjită după protocoale internaționale SCA – Specialty Coffee Association. Asta asigură un gust echilibrat pentru fiecare ceașcă de cafea. Totodată, boabele de cafea sunt prăjite în România, iar nivelul de prăjire este unul mediu astfel încât să ai parte de o ceașcă de cafea excelentă cu o aciditatea scăzută.

Cafeaua din blendul Seaside by Mihai Arsenie este de specialitate și provine din Ethiopia și Columbia de la ferme de cafea certificate. 

DESPRE NOI

Povestea

Aici, la Cofeels, am dat viață unui vis ce părea greu de atins, luptând neîncetat cu provocările care ne-au stat în cale. Credem cu tărie în puterea comunității și în sprijinul celor care ne apreciază.
Din acest motiv, Cofeels depășește granițele unei simple afaceri; este un proiect cu impact social, oferind oportunități de angajare persoanelor cu dizabilități. Iar aproape tot profitul nostru susține acest vis.
Fiecare pachet de cafea cumpărat poate fi o șansă la un job pentru o persoană cu dizabilități. Astfel, atunci când savurezi cafeaua noastră te vei bucura de gustul ei, dar te vei simți și mai bine pentru că ai dăruit unei persoane o nouă șansă.
Călătoria noastră nu a fost una ușoară. În primii doi ani, am traversat văi ale îndoielilor și am urcat dealuri ale provocărilor, cu momente când finalul părea a fi la doar un pas distanță. Dar, ca în orice poveste cu adevărat inspirațională, am învățat că a cere ajutor nu este un semn de slăbiciune, ci un act de curaj.
Am evitat falimentul datorită vouă, celor care ne susțineți din Cluj, București, Timișoara, Iași, Brașov… din România și de peste hotare! Povestea noastră nu există fără voi.
Aprecierea nu s-a lăsat așteptată nici din partea mediului extern. În 2022, Google ne-a onorat cu „Recenzia de Aur”, un semn al faptului că eforturile noastre sunt recunoscute.

„Recenzia de Aur” este un premiu oferit de Google cu ocazia zilei mondiale a turismului, celebrată în fiecare an în data de 27 septembrie. Compania scoate în evidență în acest mod afacerile din domeniul HoReCa apreciate cel mai mult de clienți, conform recenziilor de pe Google Maps.

Afacerile eligibile pentru câștigarea trofeului sunt selectate pe baza următoarelor criterii:
* Sunt prezente cu Profilul Companiei pe Google Search și Google Maps;
* Au cel puțin 100 de recenzii și un rating de minim 4,5;
* Toate informațiile prezentate pe profilul afacerii sunt actualizate.
* Afacerile câștigătoare sunt cele care au avut cel mai mare rating dintre afacerile cu numărul de recenzii peste media categoriei lor.

„Recenzia de Aur este un premiu al publicului, al clienților mulțumiți”, spunea anul trecut Dan Oros, șeful marketingului de la Google România, cu ocazia decernării premiului. În 2021, trofeul l-au primit 31 de afaceri din cele 8 regiuni ale României.

„Trofeul este o reflectare a aprecierii constante de care se bucură singura cafenea socială din Transilvania. Suntem foarte recunoscători celor care au venit la Cofeels și au scris recenzii despre noi”, spune Lucian Butnaru, antreprenor social și manager la Cofeels.

Dar, să nu ne înșelăm, premiile sunt doar un simbol; adevărata recompensă este comunitatea pe care o construim, legăturile pe care le întărim și diferența pe care o facem împreună.

La Cofeels, fiecare ceașcă de cafea are o poveste de spus. Este o narativă despre luptă, speranță și unitate.

Fii parte din povestea noastră, fii Cofeels.

Rețeta Cafelei

Persoanele cu dizabilităţi încă sunt neglijate de potenţialii angajatori. Încă există tendinţa de a le încadra în categoria de beneficiari ai unor programe sociale, ignorându-se astfel talentele unice pe care le posedă. E nevoie doar de un pic de încredere şi de răbdare ca aceste talente să înflorească, aşa cum s-a întâmplat în cazul colegului nostru Mihai Arsenie. Astăzi, de ziua internaţională a persoanelor cu sindrom Down, vă povestim despre cum a creat Mihai un blend de cafea unic în România.
Pasiunea pentru cafea l-a motivat pe Mihai să se angajeze la Cofeels în 2021. A început prin cucerirea casei de marcat şi a învăţat să facă cel mai bun espresso. Experienţa pe care a dobândit-o în evaluarea cafelei de specialitate, dar şi calităţile sale unice ne-au convins că e cel mai potrivit pentru a alege gustul pachetului de cafea care să reprezinte Cofeels.

„Fără vreo falsă modestie o s-o spunem: toată echipa Cofeels are gusturi formidabile când vine vorba de cafea. Însă Mihai de această dată, datorită sindromului Down, poate oferi şi mai multă iubire, blândeţe şi sensibilitate. El o face necondiţionat! În ciuda tuturor dificultăţilor, el are această super putere: să-ţi ofere o stare de bine şi să ofere doza de optimism de care uneori avem cu toţii atât de multă nevoie”, Lucian Butnaru, antreprenor social şi manager Cofeels.

Mihai a testat foarte multe cafele de specialitate, până când a descoperit ceva cu un gust imprevizibil. Era un blend din cafea Arabica 100%, de prăjire medie, originară din Columbia şi Etiopia. Oferea echilibrul perfect dintre cea mai dulce ceaşcă cu un final fructat şi o notă de migdale. După momente intense în care cafeaua şi-a dezvăluit taina, i-a oferit fără nicio ezitare nota 10!

În magazinul online Cofeels veţi găsi munca lui Mihai, sub forma unui pachet de cafea unic în ţara noastră. Numele l-a ales tot el: Seaside, pentru că o cafea bună e relaxare şi încredere, aşa cum ne arată Mihai în fiecare zi. Aşa că, astăzi vrem să vă invităm să trăiţi clipe de blândeţe, iubire şi sensibilitate alături de blendul de cafea ales 100% de Mihai Arsenie.

*În mod standard, cafeaua este boabe în pungă.
O putem râșni pentru tine, dacă înainte de finalizarea comenzii, menționezi la OBSERVAȚII cum anume o dorești: pentru espresso, filtru, ibric, etc.

social media

Urmareste-ne si pe rețelele noastre de socializare

Descoperă mai multe despre pasiunea noastră pentru cafea și povestea din spatele Cafenelei noastre din Cluj.  Ne-ar ajuta mult un Follow pe rețelele noastre de socializare. Vei fi la curent cu evenimentele noastre speciale, oferte exclusive și momente captivante ale cafenelei noastre.
CONTACT
Unde Ne Găsești În Cluj
Cofeels – Cafenea Cluj
Cafeneaua noastră este situată în centrul clujului și îți este accesibilă dacă vii din cartiere precum: Centru, Cartier Mănăștur, Cartier Grigorescu, Cartier Mărăști, Cartier Dâmbul Rotund, Cartier Iris.